România – Spania 32-40! Cum ți s-a părut partida?

România - Spania 32-40! Cum ți s-a părut partida?
  • Publicat:
  • Actualizat:

România a început bine meciul cu Spania ținându-se foarte bine de adversari. Ba mai mult, echipa noastră a și condus pentru câteva minute, dar spaniolii au jucat simplu și au profitat de fiecare greșeală a noastră. Băieții lui Aihan Omer au stat aproape de spanioli, dar au fost câteva minute în care adversarii au preluat conducerea și în care s-au desprins și la cinci goluri. După un time out al lui Omer, băieții noștri au revenit în joc și s-au apropiat la trei goluri.

Echipa noastră și-a permis luxul să rateze și două aruncări de la 7 metri, prin cel mai bun om al nostru, Vali Ghionea. Un punct negativ este prestația portarilor, atât Popescu cât și Stănescu nereușind să apere prea multe șuturi, inclusiv pe colțul scurt.

Până la urmă, ne-am apărat bine inclusiv în inferioritate și cu puțină șansă puteam intra la două goluri distanță de iberici.

A doua repriză a fost o altă poveste, echipa noastră ajungând chiar și la un gol diferență. Dar, aceeași veche meteahnă a echipei noastre și-a arătat fața, băieții cedând pe final de repriză ajungând și la 10 goluri diferență.

Pasele greșite în atac au fost mereu speculate de spanioli, în timp ce noi am ratat din poziții clare . Până la urmă, diferența de 8 goluri nu este relevantă pentru ceea ce s-a jucat pe teren, meciul fiind mult timp foarte echilibrat, experiența spaniolă spunându-și cuvântul.

România va întâlni mâine Tunisia sau Egiptul pentru locurile 15-16.

Min.60 Ghionea marchează ultimul gol al meciului, România pierde cu 32-40

Min.57 Spania înscrie pe contre, după ce pierdem minge după minge

Min.56 Cozma trage tare de la mare distanță, dar Hobrados apără, la fel și Stănescu

Min.55 Cozma înscrie și el, dar Spania mai înscrie

Min.54 Aruncare de la 7 metri pentru iberici, intră Popescu în poartă, dar Tomas înscrie

Min.54 irimescu își ia revanșa și înscrie

Min.53 Stănescu a apărat bine. dar Irimescu a ratat singur cu portarul și trimite în bară

MIn.52 Diferența este de 7 goluri, cea mai mare de până acum

Min.52 Tomas înscrie din nou

Min.51 Marian Cozma înscrie de pe semicerc

Min.50 Tomas înscrie după o succesivă

Min.49 Irimescu pune piciorul și este eliminat pentru două minute

Min.48 Aeriană a României, dar portarul spaniol apără cu capul!

Min.48 Buricea marchează!

Min.47 Jurcă a înscris dar arbitrii au oprit faza și au eliminat un spaniol, pe Romero

Min.46 Romero marchează printre mâinile fundașilor noștri

Min.46 România a irosit un atac, dar Cozma a înscris după ce Stănescu a apărat bine

Min.46 Aihan Omer cere time out

Min.45 Spania marchează pe contra atac după ce am greșit o pasă în atac

Min.44 Acțiune frumoasă a României, dar mingea lovește bara

Min.43 Încă un gol norocos al Spaniei, mingea apărată de Stănescu s-a scurs în poartă

Min.42 Paradă extraordinară a lui Stănescu și Georgescu marchează pe contra atac

Min.41 Două neatenții în atac ale echipei noastre și Spania are 5 goluri avans

Min.40 Spania marchează un gol norocos

Min.39 În loc să fie 1 gol diferență, din cauza arbitrilor sunt 3

Min.38 Arbitrii opresc aiurea o acțiune a echipei noastre care era în poziție de gol

Min.37 Buricea înscrie după o succesivă și reduce diferența!

Min.37 Adi Petrea este dezlănțuit! Românul a plutit peste apărarea iberică și a înscris

Min.36 Ionuț Georgescu a ratat cu poarta goală după un contra atac al României

Min.36 Petrea este în mare formă și marchează din nou

Min.35 Într-un minut Spania face din nou 3 goluri diferență după ce am pierdut mingea în atac

Min.34 Adi Petrea redivivus! "Nouarul" nostru marchează din nou, doar un gol diferență pentru Spania!

Min.33 Adi Petrea marchează cu un șut frumos, iar apoi Georgescu reduce din diferență

Min.32 Dublă aeriană a echipei noastre, finalizată de Jurcă!

Min.31 Spaniolii înscriu la primul atac, Stănescu apără un atac al ibericilor

Min.30 Final de primă repriză

Min.29 România s-a apărat bine și în inferioritate

Min.29 Romero obține o eliminare a lui Sandu Iacob pentru două minute

Min.29 Antrenorul Spaniei cere time out

Min.28 Irimescu transformă o aruncare de la 7 metri

Min.27 România ratează în superioritate și Garcia marchează simplu

Min.26 Spania este în inferioritate numerică și echipa noastră profită și înscrie de 2 ori prin Buricea și Irimescu

Min.25 Pîrîianu a obținut o nouă aruncare de la metri pe care o ratează pe Ghionea

Min.24 Spania ne pedepsește din nou pe contra atac

Min.24 România lovește de 2 ori bara și Nicolae comite un fault pentru care este eliminat

Min.23 Echipa noastră ratează, iar De Argila înscrie de la distanță

Min.22 Ghionea marchează din nou, după o recuperare pe atacul nostru

Min.21 Spaniolii marchează după 5 minute

Min.20 Aruncare de la 7 metri pentru România: Ghionea înscrie!

Min.19 Echipa noastră se apără bine și recuperează din nou, dar Irimescu ratează o ocazie clară

Min.18 România profită de superiorite și marchează prin Irimescu, 10-13

Min.16 Rică Pîrîiannu a înscris un gol superb pe la spate. România este în superioritate numerică

Min.15 După un început bun, Spania s-a desprins, pe niște greșeli copilărești

Min.15 Aruncare de la distanță a României, mingea este blocată și Spania înscrie lejer pe contra atac

Min.14 Aihan Omer a cerut time out, după ce Spania s-a desprins la 4 goluri diferență

Min.13 Spania înscrie din nou pe contra atac

Min.12 România face fault în atac, Canellas se duce singur spre poartă și marchează

Min.12 Ghionea execută o aruncare de la 7 metri dar lovește bara

Min.11 Rareș Jurcă a luat o acțiune pe cont propriu și a înscris de la 9 metri cu o aruncare spectaculoasă

Min.10 Adi Petrea faultează și primește cartonaș galben

Min.9 România egalează!

Min.8 Ghionea marchează de la 7 metri după ce Pîrîianu obținuse lovitura de pedeapsă

Min.8 Pîrîianu își ia revanșa și înscrie

Min.7 Din păcate Pîrîianu a rătat o mare ocazie, singur cu portarul și spaniolii marchează pe contra atac

Min.5 Echipa României joacă foarte bine și este în atac

Min.4 Ghionea marchează de la 7 metri și egalează pentru România

Min.2 Ghionea recuperează o minge și înscrie pentru contra atac

Min.2 Adi Petrea a deschis scorul pentru România

Min.1  A început partida.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Interzis în toată România. Legea este în vigoare din 2008
Interzis în toată România. Legea este în vigoare din 2008
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Vehiculul militar UNICAT, vândut pe OLX. Are accesorii de BMW Seria 3 E46
Vehiculul militar UNICAT, vândut pe OLX. Are accesorii de BMW Seria 3 E46
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×